Domnilor,

A face topuri la final de an este o preocupare foarte populara in zilele noastre, iar muzica este un domeniu care ofera din belsug material pentru asa ceva. Anul trecut am vazut, la final, cateva topuri muzicale facute de prieteni. Mi-au placut atat de mult incat am zis ca trebuie sa fac ceva astfel incat sa ajung sa alcatuiesc si eu un top de muzica. Asta inseamna ca sunt foarte influentabil – din fericire de catre prieteni care fac lucruri frumoase. E, se dovedeste ca sunt si destul de lipsit de maturitate incat chiar sa scriu cateva texte despre muzica lansata anul asta si sa pot face, acum, un top muzical. Asadar, va prezint, mai jos, topul meu cu discuri aparute in 2011.

Inainte insa, cateva scurte precizari. 2011 a fost foarte ofertant ca an muzical, ceea ce este sublim. Au scos discuri grozave artisti precum Elbow, REM, Moby, Girls, Arctic Monkeys, The Weekend, Bon Iver, Beirut, St Vincent, The Black Keys, Battles, Metronomy, Tom Waits, PJ Harvey, Death Cab for Cutie, My Morning Jacket, Iron And Wine, My Brightest Diamond, Toro Y Moi, SBTRKT, Cut Copy, The Caretaker, Atlas Sound, Mogwai, Explosions in the Sky, Fleet Foxes, M83, CANT. Si la noi au aparut discuri bune. Mentionez cu mare placere Karpov not Kasparov cu “Soundtrack for a Game of Chess” si Cristi Cons, cu “In Sectiuni”, publicate de Local Records. Sper ca 2012 sa fie un an si mai bun, peste tot. Sper sa auzim discuri noi de la The XX, The Cure, Mars Volta, Fever Ray sau The Knife, Antony and the Johnsons, Danger Mouse, Jack White si Grizzly Bear.

Pana atunci, iata topul despre care va spuneam:

20 Colin Stetson – New History Warfare Vol. 2: Judges

Gurile rele spun că pe acest disc de jazz se aude doar un singur saxofon, tras cu 50 de microfoane. Greu de crezut, în condiţiile în care urechile bune ar putea să jure că se aud două-trei formaţii cu başi, tobe, fluiere, distors, clape şi tot felul de alte surse de sunet. Lasand prostiile, New History Warfare Vol. 2: Judges este un disc care te prinde iremediabil, pentru ca este facut de un artist devastator.

19 Liturgy – Aesthethica –

Acest disc este exemplul clar ca metalul morbid poate fi idolatrizat de catre hipsteri. Site-urile de baieti cu fular si ochelari iubesc acest produs. Vor sa intemeieze ceva serios cu el. Eu va recomand sa acordati atentie bateristului (turbat, muşcat de Satana, desi e un tip ok din America) si chitaristilor (doctori în jucat cu mintea ta, stanga-dreapta, sus-jos). Iar vocea….

18 Jay-Z / Kanye West – Watch the Throne –

Doua “putori” bogate din Etats Unis canta pe limba lor despre tot soiul de vrajeli si lucruri esentiale. Se aude clar, cand asculti cu atentie, ca acesti domni s-au distrat teribil la inregistrari. Apare la un moment, pe disc, sotia  unuia din cei doi. Ea este, ca si ei, mare star international. In concluzie, rap modern, cum ar fi, facut pe cumetrie. Unele sample-uri sunt colosale si te urmaresc tot anul, de ajungi sa te rogi sa scoata odata urmatorul disc, sa poti trece la alte obsesii. Ba-Baciule!

17 Radiohead – The King of Limbs –

Nu este nici pe departe cel mai bun disc al lor. Poate ca este cel mai slab. Este, cu siguranta, cel mai scurt. Dar pentru o singura piesa, ravasitoare, il mentionez aici. Codex.

16 Oneohtrix Point Never – Replica

Muzica ambientala, calma, facuta din sampleuri. Este greu la inceput sa categorisesti un astfel de peisaj sonor ca fiind muzica. Timp de vreo 40 de minute se succed prin boxe, lent, sunete de mare, de nisip, de tot felul de chimicale, de pietre si asa mai departe. Un disc ce spune o poveste, din sunete. Aaaah, ce-mi place! Si trebuie să recunosc: eu citesc Pitchfork. Da! Toti oamenii o fac, sa nu ne fie rusine de lucrurile astea! Revista mentionata a pus acest disc pe locul SAȘE din 50 albume din 2011.

15 David Lynch – Crazy  Clown Time

Este un disc de pop intunecat si straniu, dar dansabil. Cu accent pe ritmul simplu si pe liniile de voce simpliste dar trecute prin crema efectelor audio, albumul este facut si orchestrat de un regizor. Asta inseamna ca acest produs reuseste sa te mentina interesat pe tot parcursul sau, parca ar fi un film documentar despre catastrofe. Merge foarte bine atunci cand vrei sa te dai mare punand muzica intr-un club de intelectuali.

14 James Blake – James Blake -

James Blake este, pe buna dreptate, om, artist si nume de disc, ca sa parafrazez un trubadur celebru de pe la noi. Blake canta un fel de muzica soul pentru depresivi. Sunt si doua hituri pe acest disc. Restul melodiilor sunt chiar mai bune decat cele doua hituri. Daca vrei sa raschetezi parchetul, asculta discul asta cu basul la maximum. Vei ajunge sa-ti pui “ninoleu”. O cunostinta l-a vazut live pe Blake in Barcelona si mi-a spus ca a fost vrajit si ca trebuie sa ne revizuim din cand în cand principiile despre muzica si viata.  Eu zic asta mereu, dar nu ma aude nimeni.

13 TV on the Radio – Nine Types of Light.

Parti bune: Prima piesa este grozava. Urmatoarele sunt OK. Dar, insist, prima chiar e una dintre cele mai bune din an. Great musicianship. Parti slabe: Un disc foarte foarte foarte foarte foarte foarte lucrat. Nimic simplu, nimic relaxat. Ordinea pieselor pare neinspirata, fragmenteaza teribil albumul si il face de neascultat in intregime. Coperta e oribila. Cu toate astea, partile bune, enumerate anterior, sunt mai importante. De aceea il pun in top.

12 The Log.Os – λόγος

Pop, ”Erenbi” si psichedelic intr-un singur disc. Nu sunt foarte multe informatii despre ei. Asa au vrut ei. Foarte bine, mai ales ca asta te determina sa asculti muzica fara prejudecati sau postjudecati. Un vis fantastic, proaspat, scurt si revigorant.

11 Wild Beasts – Smother

Un disc britanic, melodios, subtil si foarte bine compus. Este bun cap-coada, facut parca special pentru zile întregi pe repeat. Rezista foarte bine scurgerii timpului. Vocea aduce cu cea de la Antony and The Johnsons, dar mai spre Boy George.

10 Nicolas Jaar – Space is Only Noise.

Am mai vorbit despre acest tanar, care a vizitat si tara noastra. Asa ca, vorba cantecului, “grab a calculator and fix yourself”.

09 Fujiya and Miyagi – Ventriloquizzing –

Ar fi cam al patrulea disc al acestor tipi. Kraut modern si foarte dansant. Intr-un club futuristic, cu volumul dat pana la nivelul la care iti curge un pic de sange din stroboscop, asa ceva as asculta. E si profund, e si direct, propune putin, dar ce propune este tare tare tare. Canta despre soarta omului, despre Dumnezeu si diavol. In noua Biserica, discoteca (pentru cei care din anii ’70 nu au mai iesit din casa). A fost ignorat de presa, de critici, de muzicieni, de politicieni, de preoti, de oameni in general. Asta dovedeste ca uneori e nevoie de foc si pucioasa de la Dumnezeu. Doamne Fereste!

08 Molvaer – Baboon Moon

Molvaer e un artist de jazz. Discul este si nordic si puternic si dement si muzical si tot ce vrei. Am spus numai banalitati. Asadar: Acordati 2 minute de atentie acestui disc, va va prinde si va va oferi o ora de …… mmmmamaaaaaa!!!!!!!!!

07 Ava Carrere – Discombobulee

Este un disc frantuzesc, la prima vedere ironic, obraznicut si petrecaret. Desi cantarea este foarte buna si complexa, produsul per total are un pic de aer de naivitate, care il face insa foarte natural si atractiv. Daca treci de izul de manouche modern, dai de un punk flegmatic la propriu.

06 tUnE-yArDs – W h o k i l l

Veselie, bucurie/Si la voi sa fie! E dovada ca indie-ul poate fi optimist fara a fi superficial. Tipa canta live cu o toba, ukulele si un bass. Ocazional cu un saxofon. Piesa Powa este, zic eu, una dintre cele mai tari din tot anul.

05 Justice – Audio, Video, Disco –

Urechea omului nu e construita, din pacate, sa aprecieze muzica frantuzeasca. Spun din pacate pentru ca astfel omul rateaza foarte multa muzica frumoasa. Aceasta formatie canta un fel de disco progresiv pentru dans inteligent, altfel nu stiu cum sa ii spun. E un pic cinematografic tot ansamblul, dar diferit de tot ce se canta acum. I-ar fi placut lui Nicolae Steinhardt. De ce zic asa? Pentru ca tipii pun mereu pe copertile discurilor cate o cruce mare. Si ei spun ca aceasta cruce este frontman-ul lor. E? Deci se poate si in zilele astea!

04 Bjork – Biophilia

Aceasta ma’mare este una dintre cele mai erotice fiinte din lume, din antichitate pana in viitorul foarte indepartat. Asadar, va invit sa ascultati acest disc avand in minte propozitia anterioara.

03 Active Child – You are all I See

Am mai scris despre acest disc. Pare ca nu isi pierde niciun pic din mireasma cu trecerea timpului.

02 Death Grips – Exmilitary

Imaginati-va cel mai violent rap din lume casatorindu-se cu Sepultura si facand un copil la nervi. Acest copil isteric, nociv si malefic isi depaseste parintii in monstruozitate si, uitandu-se revoltat spre viitor, ii omoara cu o ghilotina. Adica le taie capul, harst! Si inregistreaza acel sunet live. Si face un disc cu asa ceva. Tot ce este urat, murdar, scarbos, obscen, ilicit, imoral si grotesc se regaseste aici. Inclusiv Syd Barrett. Productia rupe, este cu un cap (harst!) peste tot si peste toate. Este cel mai solid si coerent produs muzical extrem din acest an.

01 Destroyer – Kaputt –

Ati vazut cate vorbe frumoase am scris despre albumele anterioare? E, atunci tineti cont ca acest disc este pe primul loc. Are in el toata frumusetea si tristetea lumii. Este foarte potrivit pentru o vara in care stiti ca urmeaza sa va despartiti de un om iubit. Il recomand cu cea mai boiereasca simplitate ca fiind cel mai bun disc al anului. Intra in hala faimoasa a abumelor mari, impreuna cu autorul sau, poetul spaniol si canadian Daniel Bejar.

Acestea fiind zise, va urez La multi ani!

Cristian Fierbinteanu

Tagged in: 2011, best albums, cele mai bune albume, top