de Doru Ionescu

Incepand din 15 decembrie 2011, in fiecare seara de joi, de la ora 18.30, TVR International gazduieste o noua serie de „Povesti… cu cantec!” sub egida emisiunii „Lumea si noi”, in fapt portrete ale muzicienilor romani stabiliti in strainatate (Franta si Germania). Primele editii: Liane Birnberg (Berlin) / Moni Bordeianu (Osnabruck) / Marcela Saftiuc (Paris). Emisiunile se pot urmari in timp real la aici sau inregistrate aici.

Entuziastii in 1966
Dimitrie Cadere (primul din dreapta) in ENTUZIASTII (1966)

Florin Niculescu (Paris) este in acest moment unul dintre marii muzicieni romani din Franta. Provenind dintr-o familie de mari muzicanti, a crescut de mic copil cu muzica in urechi si cu… vioara in maini. Destul de devreme, inca din primii ani ’80, si-a dorit sa cante jazz. Il ascultase la „Vocea Americii” pe Oscar Peterson, apoi si-a dat seama de directia de aprofundare, cand a aflat de chitaristul Django Reinhardt si de al sau jazz manouche, dus pe culmi impreuna cu violonistul Stephane Grappelli.

Din pacate, abia in 1990 (la 23 de ani) si-a putut apropia visul, atunci cand a reusit sa se stabileasca la Paris, in patria… genului! Acolo si-a si definitivat studiile, dar mai cu seama a inceput sa cante alaturi de mari muzicieni. In 1994, reface cu Babic, fiul lui Django, celebra trupa a parintilor stilului – „Nouveau Quintet Hot Club de France”. A cantat in sute de concerte cu marele chitarist Bireli Lagrene, dar si cu monstri sacri precum Peterson, Aznavour, Brel si atatia altii. Prima venire in concert in Romania s-a consumat in 2007, intr-un festival timisorean, dar abia in iunie 2011 melomanii autohtoni l-au putut vedea in concert la Ateneul Roman, intr-o companie selecta (instrumentistii grupului sau dar si orchestra Filarmonicii bucurestene). Emisiunea abunda de selectiuni din acest concert, dar si de… boema pariziana din alt veac.

Dimitrie Cadere (Versailles, Franta) a fost, alaturi de grupul beat „Entuziastii”, unul dintre pionierii genului pop-rock in Romania. Plecat din 1979 la Paris, chitaristul – inginer de profesie – nu si-a uitat niciodata radacinile muzicale, pastrand de altfel legatura cu fostii colegi de trupa, de generatie… muzicala. Grupul cu care a cunoscut gloria a editat la Electrecord doua discuri EP, intre care primul al unei trupe romanesti (in limba engleza, cu preluari), insa a ramas celebru pentru compozitiile proprii, survenite intr-o a doua etapa creativa a formatiei (exemplu: „Lacul”, compozitia lui Serban Ciurea, primit in U.C.M.R. pentru melodia care se mai aude si azi pe cate un site…).

Povestile sale (iterate pe aleile celebrului parc din marginea Parisului) sunt pitoresti atunci cand vine vorba de primele instrumente manufacturate (pornind de la galene telefonice, cu magneti pe care se bobinau manual mii de spire de lita, si sfarsind cu masca chitarelor, pentru care singura materie prima s-au dovedit… capacele de WC). In Franta a lucrat in domeniul microelectronicii (azi i se spune IT) cu spor, in momentul angajarii acolo romanul avand o mai buna practica in laboratoarele romanesti de gen decat nivelul gasit acolo! Ajuns specialist in traductorii din puturile de foraj petrolier, s-a pensionat si s-a intors spre cultura, fiind unul dintre cei care a reedificat arborele genealogic al familiei Cazaban, celebra atat in Franta cat si in Romania, din care se trage si domnia sa (vezi Jules Cazaban, Sorana Coroama Stanca, Costin Cazaban s.a.).

Otilia Romea (Vannes, Franta) este o tanara cantareata de muzica pop, aparuta pe scenele noastre imediat dupa Revolutie. A avut o ascensiune rapida, reusind sa inregistreze si sa lanseze, pana la plecarea din 1998, nu mai putin de trei albume discografice. Si-a dorit sa cante intr-un cabaret parizian si a reusit, chiar intr-unul celebru.

Asa l-a cunoscut pe Jacques, un chitarist celebru al boemei pariziene nouazeciste, cu care s-a casatorit. In momentul in care li s-a nascut copilul, cei doi au preferat sa se restabileasca intr-o zona linistita, in Bretagne, pe malul Atlanticului. Otilia si-a descoperit o noua vocatie (aceea de a crea bijuterii), dar mai canta pentru prieteni alaturi de trupa sotului sau sau… la solicitarea TVR.

Tagged in: , , , , ,

Leave a Reply

Twitter