In acest an, cel putin 7 trupe din Romania vor concerta in premiera pe scena Tuborg Sound din noul spatiu al festivalului, Sibiu Arena. Interitus Dei din Constanta, Guerrillas si Truda din Cluj, Monarchy si Reckoning din Bucuresti, Ethernus din Baia Mare si Heavy Duty din Sibiu apar pe afisul ARTmania Festival 2011. Programul concertelor din Sibiu Arena va incepe vineri spre sambata dupa miezul noptii cu Ethernus (de la ora 01:00), dupa ce in Piata Mare vor fi cantat Lacrimas Profundere, Helloween si Tarja. In aceeasi noapte va concerta si Reckoning, iar in paralel, in arena, Djane Grace va reprezenta comunitatea Lux Noctis la editia din acest an.

Monarchy foto Raluca Tamas

Monarchy

Ziua de sambata in Sibiu Arena va incepe la pranz odata cu sosirea paradei de motociclete printr-un concert Heavy Duty la ora 13:00. Monarchy va urca pe scena Tuborg Sound incepand cu ora 15:00, iar la ora 17:00 va incepe cel mai asteptat concert al arenei: Interitus Dei. Programul va continua in Piata Mare cu trei concerte: Republica, Lacuna Coil si Sonata Arctica, dupa care, va urma o noapte nebuna in Sibiu Arena cu Gurerillas live de la ora 01:00 si Truda in noapte, aproape de ora doua. Tot in Sibiu Arena, dar intr-o alta zona dedicata evenimentelor muzicale, Mr. DJ Silvius va mentine spiritele active printr-un DJ Set cu influente alternative-metal pe alocuri.

Trupa Monarchy a luat nastere in anii ’90, insa dupa numeroase schimbari de componenta, grupul s-a dezmembrat in 1998. In 2009 Monarchy reia activitatea alaturi de un nou solist si o schimbare a sound-ului: de la heavy metalul de inceput, trupa trece spre o zona mai moderna cu accente melodice. In acelasi an 2009 lanseaza un EP, Jamming, care primeste recenzii foarte bune, iar la momentul actual Monarchy lucreaza la primul sau album de studio.

Ethernus, un proiect simfonic power metal cu influente de melodic death metal, este prezent pe piata muzicala romaneasca inca din 2007. Primul album al trupei, Memories from Eternity a aparut in primavara anului 2011 si va fi prezentat la ARTmania Festival 2011. Formatie tanara, Reckoning a avut primul concert in primavara anului 2011, la doi ani de la formare. Trupa, care abordeaza un melodic death metal cu influente atmosferice, s-a bucurat de un mare succes inca de la primele aparitii. Reckoning a avut concerte in cele mai mari cluburi bucurestene alaturi de trupe straine precum Mastic Scum, Infected Rain, Claymore sau Eufobia. Petrecerile Lux Noctis sunt deja istorie.

Heavy Duty, trupa sibiana infiintata in 2007, a inceput ca un proiect de cover-uri, care s-a dezvoltat treptat, pana cand a atras atentia scenei locale underground. Heavy Duty abordeaza un trash/ death metal bine definit prin piese ca Face of Murder, Manifest sau Hunting Ghosts. Formatia a sustinut mai multe concerte si a avut colaborari cu alte trupe romanesti cunoscute: Truda, Krepuskul, Bolthard si Sign of Agony. Dupa lansarea unui EP, Heavy Duty se pregatesc pentru lansarea albumului de debut.

Interitus Dei: Trupa constanteana este una dintre cele mai vechi si apreciate formatii de doom gothic din Romania. De-a lungul celor aproape 20 de ani de cariera Interitus Dei au lansat patru albume, trei videoclipuri si, cu timpul, au schimbat viziunea muzicala spre un eclectic metal. Interitus Dei au in portofoliu numeroase concerte in tara si in strainatate, alaturi de nume precum Paradise Lost, Tankard, Korpiklaani, Tyr sau Rotting Christ.

Guerrillas: Grupul s-a format in 2002 la Cluj, iar dupa cateva schimbari in componenta si concerte locale, ajung la festivaluri din Romania si Ungaria. In 2007 Guerrillas au deschis concertul Sepultura de la Bucuresti, iar un an mai tarziu au lansat primul album de studio, Guerrilla Spirit. Trupa are la activ numeroase concerte alaturi de formatii romanesti si din strainatate, atat in turnee dar si la festivaluri din Germania, Ungaria, Slovacia sau Cehia.

Truda: Inca de la aparitie in 2007, Truda s-a bucurat de aprecieri din partea publicului. Formatia de hardcore metal a trecut prin numeroase schimbari de membri, insa in cei 4 ani de activitate a scos 5 materiale discografice cu albume ca Taraf Nation, Agro-Cultura si cel mai recent, Nyi Foame. Trupa se poate mandri cu un numar mare de concerte in tara, inclusiv in deschidere la Soulfly in 2009.

Tagged in: , , , , , , ,

Leave a Reply

Twitter