EXIT Fest 2011 are loc intre 7 si 10 iulie in Serbia

Posted by on April 28th, 2011
Stored in Stiri

Share this post with Digg

Anul acesta, EXIT Fest va avea loc intre 7 si 10 iulie, in cetatea Petrivaradin din Novi Sad, Serbia. Printre trupele cofirmate pana acum se numara M.I.A., Jamiroquai, Pulp, Bad Religion, Dedmau5, Kreator, House Of Pain si Groove Armada. Festivalul Exit din Serbia este unul dintre cele mai importante festivaluri din Europa. Exit a luat fiinta in anul 2000 ca un act de rebeliune impotriva regimului lui Slobodan Milosevic care de ani de zile tinuse Serbia izolata de restul lumii. In aceea vara mii de tineri din Novi Sad s-au strans in parcul de langa Dunare unde au avut loc concerte, petreceri si alte spectacole artistice.

Exit Fest

S-au tinut si discutii si dezbateri in care tinerii si-au aratat opozitia fata de nationalismul, xenofobia, cenzura si represiunea regimului aflat la putere. Evenimentul a tinut timp de 100 de zile, finalul culminand cu petrecerea intitulata Mergi la Vot, ce a avut loc cu o zi inainte de alegerile care au pus capat regimului Milosevic.

Inspirati de entuziasmul produs de schimbarile care aveau loc in tara, echipa din spatele primului Exit a decis sa continue si sa faca din acest festival un eveniment cu adevarat important in regiune. Au ales ca locatie fortareata Petrovaradin, construita pe malurile Dunarii, care oferea o priveliste uimitoare a orasului Novi Sad. Desi foarte putina lume credea in reusita acestei idei, prima editie oficiala a festivalului, desfasurata in iulie 2001, a avut peste 200000 de vizitatori atat din Serbia cat si din tarile ex-yugoslave invecinate. Festivalul a tinut timp de 9 zile, a avut 5 scene, un teatru si un cinema. Pentru prima data de la sfarsitul razboiului din Balcani, o formatie din Croatia a cantat in fata unui public din Serbia.

A doua editie a adus un numar dublu de vizitatori, 400000. Dupa succesul primelor editii, organizatorii au decis scurtarea la 4 zile a festivalului pentru ca bugetul sa le permita aducerea in fata publicului unor nume internationale sonore. Astfel de-a lungul anilor pe scena festivalului Exit au urcat nume ca Moloko, Massive Attack, Cypress Hill, Goldfrapp, White Stripes, Fatboy Slim, Carl Cox, Pet Shop Boys, Scissor Sisters, Franz Ferdinand, The Cardigans, The Cult, Billy Idol, Him, Snoop Dogg, Ms. Lauryn Hill, The Prodigy, The Beastie Boys, CSS, Basement Jaxx, Robert Plant, Groove Armada.

Festivalul Exit a castigat de-a lungul timpului din ce in ce mai multa recunoastere internationala. In 2007 festivalul Exit a castigat la UK Festival Awards, prestigiosul premiu pentru cel mai bun festival din Europa in anul acela. Aproape 30% din vizitatorii care vin an de an la Exit sunt din afara Serbiei.

Biletele pentru EXIT Fest 2011 pot fi achizitionate de pe myticket.ro sau eventim.ro. Un bilet pentru acces general pe toata perioada festivalului costa 255 lei, iar un bilet pentru toata durata festivalului + camping costa 360 lei.

Foto: EXIT Fest

Tagged in: , , , , ,

Leave a Reply

Twitter