Ai in playlist pe undeva uitata o piesa a unei trupe care ti-a placut foarte mult, ai trimis-o tuturor celor 1.000 de prieteni si cunostinte, ai avut-o la ringtone, pe vremea aceea erai foarte increzator cu privire la viitorul muzicii romanesti, aveai aproape o noua trupa preferata. Chiar daca aveai 17 ani tu tineai mult la gusturile tale si promovai orbeste acea formatie pe care o haituiai in putinele concerte cu putin public la care mergeai. Nu vorbesc adevaruri necunoscute tie, nu?

Dar intre timp acele trupe au fugit ca o logodnica asuprita, fie s-au imprastiat aiurea prin alte grupuri muzicale si nu mai canta impreuna, chiar daca tie ti se pare ca sunau mai bine inainte in formula ta preferata. Te-au tradat si ai vrea sa le trimiti o scrisoare deschisa sa le spui ca gresesc. Altii au disparut de tot si nu mai stii nimic despre ei, dar i-ai salvat bine pe HDD.

Nu am cum sa mi-i amintesc pe toti pentru ca niciodata nu i-am stiut pe toti. Dar am cativa de suflet…

Firma

Premiul I cu coronita
Care se acorda unei trupe care a avut ceva succes, dar se pare ca nu vor apuca vreun concert aniversar cu 2 cifre. Ei ne-au invatat o lectie de viata foarte importanta: ca “nimeni nu tine la nimeni” si apoi au plecat. Bine, nu imediat, dupa 8 ani de cariera si doua albume, “Exit” si “La orbire”, dar Rocca si compania [Firma] s-au disipat care prin alte trupe, care prin alte proiecte . Nu ne ramane decat sa speram ca ceea ce sta marturie pe magina lor de MySpace este adevarul gol-golut: [26.oct.09] Firma is shortly away, working on many projects. We’ll be back asap. Stay tuned!

A doua trupa – prima mea iubire majora
Eram in anul I de facultate, abia ce incepeam sa cunosc cluburile si ritmul Bucurestilor. Evo, pe atunci Teo, Bozo, Alex, Boboc si Horia, erau in mp3 playerul meu zilnic. Imi erau dragi si pentru ca ii cunosteam in mica masura si pentru ca mi-a placut cum suna impreuna. Teo, o voce dupa care suspin si astazi si cateva piese de care pur si simplu nu ma pot desprinde, si pacatuiesc si in ziua de azi ascultandu-le. Daca i-as intalni din nou, as vrea sa le spun doar ca “ziua de dupa vine, […]. si poate ma doare, si poate nu-mi vine bine sa …” nu va mai ascult in fiecare zi.

Evo

Categoria “pretioase neslefuite”

In perioada de tranzitie pop/hip-hop dureroasa pentru urechile mele 1998-2003 [nu, nu vom vorbi despre No Comment, 3SE sau Genius] se difuzau si sperante bune. Endless Zone a fost pentru mine una dintre ele. Sigur va amintiti de piesa Pleaca sau de unul dintre primele videoclipuri foarte bune facute in Romania: cel pentru piesa Schimbare. Fanii Sinead O’Connor, Enigma sau Massive Attack [ok, poate merg putin prea departe] au avut o mica tresarire atunci, in ideea ca se va putea si la noi. Soarta a fost de alta parere.

Daca nu erau sapte, de ce isi spuneau asa?
Mai are cineva prin playlist Seven?  Macar Inger de piatra? Au inceput in 2000 si au schimbat formule pana prin 2005. “Invitati permanenti” pe listele festivalurilor de bere de prin tara, trupa Seven era intampinata cu urale de adolescente imbracate goth si de tineri in cautare de identitate muzicala. O voce de exceptie in opinia mea [Dudu Isabel], poate nu printre cele mai bune, dar cu un timbru care la acea vreme mi se parea cel putin interesant. Prin lista de membri s-au numarat Razvan Krivach, Cosmo Cadar [Antract], Petru Gavrila [Luna Amara] si altii…

Seven – Ingeri de Piatra

Formatiile trec, Byron ramane

As vrea sa va aduc aminte, pentru ca eu imi aduc aminte chiar bine, de doua proiecte ale – deja celebrului – Dan Byron: Proiectul RA si Agathodaimon. Daca cel din urma proiect nu mai are nevoie de nicio prezentare, recomand sa faceti rost macar de Winter’s Ballad de pe vremea cand Byron inca nu se gandea nici in vis la Nomad Rhymes sau la Forbidden Drama si abia ce mijea pe piata muzicala.

Si as incheia cu o trupa care nu a fost pe lista iubirilor mele, dar… ca sa nu fiu trasa de urechi , amintesc de Taine, una dintre singurele trupe de death metal din Romania care a rezistat multa vreme pe piata: cam din 1993. Ultima noutate de pe site-ul lor, insa, dateaza de la inceputul lui 2010 cand promiteau 6 piese… asteptam.

Sunt sute de trupe care si-au dat obstescul sfarsit ca sa faca loc altora noi desi amintirile ranite de acum imi spun ca era loc pentru toata lumea. Oricum, viitorul suna bine. Hai! La concert cu voi!

Text: Olivia Vereha

Tagged in: Agathodaimon, endless zone, evo, firma, Proiectul RA, seven, taine, trupe disparute, trupe romanesti