Pe 29 ianuarie, Urma a supraincarcat acoperisul Teatrului National la primul concert Urma pe 2011. Mani Gutau si compania, ne-au chemat cu mic cu mare in Laptaria lui Enache pentru trei ore de muzica buna. Anuntat pentru ora 10.00, dar cine stie Urma cunoaste… ca mai devreme de 11 nu schimba nimeni CD-ul… Cu toate acestea, putin peste ora 9 era deja plin, nu mai existau scaune si clientii erau adunati ciorchine peste bar.
Concertul a inceput ‘in dulcele stil’ Urma, cu “In your arms” pe o scena inghesuita printre pedale, tobe, chitare, membrii formatiei si publicul grupat intr-o masa compacta prin care nu trecea nici musca. Mult mai agitati decat la ultima cantare din Laptarie, sustinatorii confesiunilor publice Urma au fost rasplatiti si nu prea. In ciuda celor doua ore si jumatate de muzica, mi-a parut a fi un concert grabit, pus pe fast forward, si cu niste probleme destul de serioase din punct de vedere tehnic. Daca nu stateai in randul 1, si in pauze iti vorbea Mani, salutare si bonjour ca nu intelegeai nimic. Microfonii acute pe ici pe colo si o baterie care a facut totul sa vibreze de cateva ori in mod neplacut. La asta adaugam si o pauza venita pe la ora 12.30 care a durat cam 20-30 de minute.
Dar atat cu partile negative, pentru ca cele pozitive sunt mai multe si mai importante. Cel mai valoros lucru din 29 ianuarie a fost publicul, care asa comprimat in spatiul foarte foarte mic din fata scenei a dansat si a cantat de parca ar fi fost ultimul concert din viata lor. Catrinel a fost in forma si ea, am avut parte de data aceasta de un solo de baterie din parte lui Dominic, un solo tipic ce unora le-a adus aminte de Urma de pe vremea lui Felix, mai exact de un concert tinut in Viking cand Dominic si Felix au tinut publicul in priza mai bine de 60 de minute doar prin dulcea glasuire a instrumentelor lor.
Ca tot veni vorba de percutie, punctul forte al serii a fost, in opinia mea, Ati Panaitescu. Care, desi a venit ultimul a fost cel dintai pe scena si s-a jucat cu o placere pe care rar o vezi pe chipul unui muzician.
Concertul a cuprins playlistul tipic, fara divagatii sau variatiuni, cu care recunosc, mi-ar fi placut sa ma obisnuiesc (de tipul unui “Wishlist” sau “Get a life”): “How long does it take”, “Terminus”, “Cine iubeste si lasa”, “Comfort”, “Lonely Pub”, “What I am”, “All wrong”, “Selfish motherfucker”, etc. Bisul a fost “Buy me with a coffee”, nu se putea sa lipseasca sub nicio forma.
Dar, dupa ce au parasit scena, publicul (care la ultimul concert din Laptarie era extenuat) si-a luat revansa. Cinci minute de aplauze, strigate, iar podeaua Laptariei trepida sub bocancii incinsi. Urma a revenit pe scena pentru o ultima piesa, cu mentiunea ca “asta chiar este ultima piesa” si am reascultat “Terminus”, de data aceasta cantat din toti rarunchii de public.
La orele 2.00 trecute fix, ne-am imprastiat pe la casele noastre, multumiti si nu prea, dar cu gandul ca la urmatorul va fi mai bine, mai mult aer, mai mult spatiu, mult mai mult public si musai mai multa Urma.
Galerie foto Urma in Laptaria lui Enache:
Text si foto: Olivia Vereha
Tagged in: bucuresti, concert, cronica, fotografii, galerie foto, laptaria lui enache, mani gutau, poze, recenzie, review, urma
