Marti seara, pe 30 noiembrie, trupa byron a sarbatorit 4 ani de existenta, in clubul Fabrica, unde fanii trupei si prietenii au venit pentru a le fi alaturi muzicienilor Dan Byron – voce, chitara acustica, flaut, Marcel Moldovan – tobe, Dan Georgescu – bas, Costin Oprea – chitara electrica si 6fingers – clape.

Putin dupa ora 23.00, cand prin toata sala de concert erau rasfirati ascultatorii byron, la microfoane au venit castigatorii editiei din 2010 a concursului byron Rock Your Highschool, petrecut in urma cu doua saptamani. Slide, trupa din Resita formata din patru liceeni – Madalina Boldea (voce), Andrei Giulvezan (bas), Cristi Iakab Jr. (tobe) si Valentin Dovlecel (chitara) – a concertat timp de aproape 50 de minute, din playlistul lor facand parte atat piese proprii precum “Vino”, “El si ea” sau “In Heaven”, cat si cover-uri dupa trupele care ii inspira, ca “Long Train Runnin” (The Doobie Brothers) si “Fly Away” (Lenny Kravitz).
Fata de concertul din cadrul finalei byron Rock Your Highschool, de data aceasta Slide au parut mai timorati si mai atenti la ceea ce fac pe scena. Daca la Clubul Taranului, Madalina Boldea a dansat, a vorbit si a glumit degajat, acum solista s-a limitat la a multumi din cand in cand publicului, a prezentat piesele si s-a tinut cu mainile de microfon aproape tot timpul. Emotiile sunt de inteles, poate si pentru ca acum era testul cel mai important, cand trebuiau sa placa unui public obisnuit cu live-urile unor trupe cu experienta.
Si se pare ca au placut, pentru ca au primit apaluze de incurajare dupa fiecare piesa. Dupa ce au cantat “Slap”, o piesa funk mai energica, cu care s-au inscris in concursul Rock Your Highschool, spectatorii au cerut si un bis, lucru care i-a luat prin surprindere pe resiteni.
Galerie foto Slide in Fabrica:
La miezul noptii au inceput pregatirile pe scena pentru byron, care in aceasta perioada are un alt proiect important in desfasurare, DVD-ul “Live Underground”. Codrut Dumitrescu, managerul trupei, a urcat pe scena pentru a multumi oamenilor care i-au ajutat pe byron la filmarile din salina Turda. Multi dintre acestia se aflau in public, dovedind ca familia byron e mare si unita.
“Losing Control”, intr-o varianta mai agresiva, a dat startul concertului byron, urmat de alte piese de pe “Forbidden Drama” – “The Dawn of a Drunk Bum”, “Annoying Detail”, “Watercolor”, “Essential Piece” – si de pe “A Kind of Alchemy’ – “Diggin’ A Hole”. “Blowing Up My Tears” a fost prezentata de Dan Byron drept piesa datorita careia s-a nascut trupa si, in acelasi timp, piesa pe care byron o canta in fiecare concert.
Dupa o pauza, byron au revenit pe scena pentru cea de-a doua parte a concertului, care a cuprind cu precadere piese de pe cel de-al doilea album byron – “Zeitgeist”, “A Little Bit Deranged”, “War”, “Vitruvian Man”, “King of Clowns” si “The Alchemist”, plus o piesa in limba romana, “Songul puscariasului”. Tarziu, in jurul orei 2.00 a.m, trupa a inchis show-ul aniversar cu doua bis-uri, in aplauzele celor prezenti.
Aniversarea byron de patru ani nu s-a desfasurat cu artificii, confetti si sampanie, nu a avut invitati speciali si nici alte inventii bombastice. Cu exceptia unui plus de lumini aduse de formatie pentru a da o nota aparte cantarii, a fost un concert obisnuit, in care lumea s-a bucurat de muzica trupei si a cantat impreuna cu byron pe mai toate piesele, ca la un chef cu prietenii.
Acum, la inceputul celui de-al patrulea an de cariera, byron trece printr-o o perioada plina. Trupa pregateste lansarea unui nou album, de data aceasta in limba romana – “Perfect”, si a DVD-ului “Live Underground”.
Galerie foto byron a aniversat 4 ani in Fabrica:
Foto: Raluca Tamas
Tagged in: aniversare 4 ani, byron, club, concert, cronica, dan byron, fabrica, fotografii, galerie foto, poze, recenzie, review, slide









