Pink Martini a revenit la Bucuresti sambata, pe 17 iulie, in cadrul festivalului Ciuc Summer Fest. In fata a 8000 de oameni, micuta orchestra din Portland, Oregon, condusa de Thomas Lauderdale, a prezentat timp de o ora si jumatate piese care au echivalat cu o calatorie culturala si muzicala in jurul Pamantului.

China Forbes
“Let’s never stop falling in love”, “Anna”, “Sympathique”, “Lilly”, “Cante e dance”, “Dosvedanya mio bambino” si “Hey Eugene”, precum si piese de pe cel mai recent album, “Splendor in the grass”, “Ninna Nanna”, “Over the Valley” si “Tuca Tuca” i-au transportat pe spectatori in Napoli, Lisabona, Brazilia, Moscova sau Paris, pe ritmuri de world music, jazz si launge.
Asa cum s-a intamplat si la celelalte concerte sustinute la Bucuresti, Thomas Lauderdale a fost din nou cald si prietenos, a zambit cu sinceritate tot timpul si, poate cea mai frumoasa surpriza pentru fani, s-a adresat spectatorilor in cateva randuri in limba romana.”Buna seara, ne bucuram sa fim iar aici!” a spus liderul trupei imediat ce a urcat pe scena. Pe parcursul serii, Thomas a prezentat, de mai multe ori, in limba romana, temele pieselor pe care urma sa le cante si a multumit spectatorilor ca au venit la concert.
De asemenea, liderul Pink Martini a dorit sa impartaseasca spectatorilor faptul ca in orasul sau, Portland, exista un Festival al Trandafirilor, in cadrul caruia se alege, in fiecare an, o regina a festivalului, iar anul acesta regina a fost o tanara de origine romana.
Spontani si foarte deschisi, Thomas Lauderdale si solista China Forbes au reusit din nou sa isi apropie publicul si sa ii incante pe spectatori. Spectatorii au ales sa se bucure de concert in diverse feluri. Daca unii ascultau atenti melodiile sau fredonau impreuna cu trupa, altii dansau si se invarteau romantic pe muzica Pink Martini.
Dupa au revenit pe scena pentru a canta “Brasil” la bis, membrii Pink Martini si-au incheiat spectacolul cu o surpriza pentru fani: o sesiune de autografe ce s-a prelungit mult dupa miezul noptii.
Galerie foto Pink Martini:
Fotografii Urma la Ciuc Summer Fest
Fotografii Kumm la Ciuc Summer Fest
Tagged in: china forbes, ciuc summer fest, concert, cronica, fotografii, galerie foto, pink martini, poze, recenzie, review, thomas lauderdale









