O „biserica de marmura“ arhiplina in seara zilei de vineri, 28 mai, in Copenhaga, Danemarca. Diamanda Galás se indreapta spre pianul urias, in timp ce intreaga biserica este cufundata in intuneric, astfel incat regina-vampir sa nu-si distruga pielea alba. Si este cu adevarat maiestuoasa, cu parul negru lung si cu spatele lat, care ii confera puterea de a acoperi aproape 4 octave si tonurile lungi.

Din fericire are o autoironie sanatoasa cu privire la aparitia ei de temut care s-a dovedit dupa cateva piese atunci cand i-a multumit lui Lars Top Galia (organizatorul concertului) si admitand ca este un artist foarte complicat, dupa care a izbucnit intr-un ras diabolic.

Reprezentatia nu a fost una conceptuala. Au fost o serie de compozitii interpretate la pian, dintre care jumatate ii apartineau, amestecate cu cateva cantece frantuzesti care, in mare parte, au fost scrise de belgianul Jaques Brel. A fost o variatie destul de puternica intre piese pop si improvizatii.

A atacat din greu pianul, uneori batand ritmic in lemn si acompaniindu-se cu vocea. Vocea! Pentru ca a fost cu siguranta principala atractie a serii. Vocea este naturala, devenind mai profunda odata cu varsta, dar tot poate sfarama un zid de beton. Poate de aceea a fost aleasa ca loc pentru acest concert Marmorkirken (Biserica de marmura)?

Entuziasmul audientei a fost neconditionat. „Anoixe Petra“, „Fernand“, „O Death“, „Amours Perdus“, „Your Kisses Are Like Fire“, „Die Stunde Kommt“, „Be Sure My Grave Is Kept Clean“, „Amsterdam“ au rasunat in ordine in Marmorkirken, de cele mai multe ori cu o forta care iti facea pielea gaina. Concertul s-a incheiat cu o reinterpretare originala a piesei lui Edith Piaf, „Heaven Have Mercy“.

Dupa o scurta pauza a revenit pe scena pentru o interpretare un pic stangace a piesei lui Johnny Cash „25 Minutes to Go“. Publicul a fost un pic contrariat la sfarsitul unui concert excelent dealtfel, care a suferit doar din cauza lungimii sale limitata la o ora si jumatate in compania diavolului in persoana.

Un concert blestemat

Publicul isi asigurase biletele la concertul anuntat „sold-out“ cu mult timp inainte. Iar organizatorii, ArtFreq, avandu-l in frunte pe Lars Top Galia au rasuflat usurati cand au vazut-o pe Diamanda Galás asezata in fata pianului.

Pentru ca lucrurile au mers prost de prea multe ori. Vizita Diamandei Galás la Copenhaga ar fi trebuit sa fie punctul de atractie al Festivalului International de Film de la Copenhaga. Dar a aparut norul de cenusa vulcanica din Islanda. Si un ocean intre resedinta Diamandei din New York si Copenhaga.

Tensiunea a fost mentinuta pana aproape de eveniment dar, cu doua zile inainte de concert, organizatorii s-au recunoscut invinsi si au anulat concertul. Noua data a fost comunicata curand  chiar in aceeasi seara in care s-a decis amanarea concertului.

Dar chiar daca norul de cenusa disparuse, se pare ca totul era impotriva concertului Diamandei la Copenhaga. Cu cateva saptamani in urma, inginerul ei de sunet a avut un accident in Wales. Franele au cedat si barbatul a fost aruncat de pe motor. Ca urmare a accidentului jumatate din fata i-a fost distrusa.

Aproape simultan, la New York, Diamanda a desoperit un nodul care s-a dezvoltat la mana stanga. A trecut printr-o operatie si nodulul i-a fost indepartat. Abia cu trei zile inainte de plecarea spre Copenhaga i-au fost scoase copcile si a realizat ca poate canta la pian. Doar doua degete nu erau pe placul ei.

La inceputul saptamanii, unul dintre angajatii de la ArtFreqs a avut si el un accident de masina si acum este infasurat in bandaje.

„Le-am spus ca ar trebui sa-mi dea niste Viagra pentru mana. Asta face Viagra pentru un penis: relaxeaza nervii si permite sangelui sa circule prin el.“, declara Diamanda intr-un salon al Hotelului Phoenix. „Bineinteles ca voi improviza. Intotdeauna au spus ca pot canta cu o mana la spate, acum a venit momentul sa o si demonstrez. Cand aveam cinci ani, tatal meu m-a invatat ce inseamna sa improvizezi si asta inseamna sa joci cu cartile pe care le ai atunci cand le ai“

Diamanda Galás este bine cunoscuta pentru standardele ridicate ale sederii, pentru locurile din lume unde alege sa cante. Chiar ea recunoaste ca este un „artist complicat“. Considera ca fiind extrem de rezonabile toate aceste cerinte atunci cand trebuie sa sustina un concert in cele mai bune conditii.

• In backstage nu trebuie sa fie niciun barbat, ci doar „putere feminina“.
• Mananca doar peste-spada – lucrul acesta este stipulat in contract.
• Trebuie sa stea cel putin 5 zile in fiecare oras in care sustine concert pentru a-si aclimatiza vocea.
• Nimeni nu vorbeste cu ea timp de 3 zile inainte de concert. Oricum, in Copenhaga a facut o exceptie impunand „doar“ jumatate de zi de tacere totala.
• Trebuie sa aiba la dispozitie in permanenta un asistent, din momentul aterizarii si pana decoleaza.
• Cei care o insotesc nu vor sta la acelasi etaj din hotel. Daca acest lucru nu este posibil, vor fi cazati in capatul celalalt al hotelului.
• La concerte canta doar la cel mai mare pian disponibil, preferabil Bösendorfer sau Steinway & Sons. Pentru ca niciunul dintre acestea nu era disponibil in Copenhaga, organizatorii au adus un pian Blütner din Leipzig.
• Pianul trebuie verificat si acordat de 3 ori in ziua concertului.
• In backstage trebuie sa fie un aparat de preparat cappuccino, chiar si in Marmorkirken.

Galerie foto concert Diamanda Galás la Copenhaga:

Despre Diamanda Galás

Nascuta pe 29 august 1955, Diamanda Galás este o artista greco-americana, compozitoare de muzica de avant-garda, vocalista si pianista. Nascuta din parinti greco-ortodocsi, crescuta in San Diego, California, a studiat de la o varsta frageda jazz-ul si muzica clasica.

Muzica sa a atras atentia in 1991, o data cu inregistrarea live controversata a albumului Plague Mass in Cathedral of Saint John the Divine din New York. Prin acest album Galás ataca, folosind texte biblice,  biserica romano-catolica (si societatea in general) pentru indiferenta cu privire la SIDA.

In 1994 colaboreaza cu basistul de la Led Zeppelin, John Paul Johnes, un admirator al artistei. Albumul rezultat, This Sporting Life, contine mare parte din „gimnastica“ vocala a Diamandei si contine aproape integral material original. Cu acest album se apropie probabil cel mai mult de muzica rock.

In 1995 contribuie cu vocea la albumul „Erasure“ al trupei synth-pop Erasure.
Diamanda Galás este cunoscuta si ca artista de blues, interpretand in stil propriu numeroase piese, dintre care amintim „You Must Be Certain of the Devil“ si „Let My People Go“. Acest aspect al activitatii sale artistice este reprezentat probabil cel mai bine in albumul „The Singer“ din 1992, pe care apar cover-uri dupa Willie Dixon, Roy Acuff si Screamin’ Jay Hawkins.

In 1996 si-a publicat cartea intitulata „The Shit of God“, care contine multe scrieri originale si care a fost publicata, spune ea, pentru ca multi oameni nu ii inteleg muzica.

In 2005 a fost recompensata cu prestigiosul premiu italian Demetrio Stratos pentru intreaga cariera.

In 2003 lanseaza albumul „Defixiones, Will and Testament: Orders from the Dead.“, un tribut de 80 de minute pentru victimele armene, grecesti, asiriene si elene ale genocidului turcesc.

Cel mai recent album, „Guilty Guilty Guilty“ a fost lansat in aprilie 2008.

Diamanda Galás a interpretat poezii ale lui Charles Baudelaire (pe „The Litanies of Satan“), Paul Celan, Pier Paolo Pasolini, Henri Michaux, Gérard de Nerval, César Vallejo, Siamanto si Adonis (pe „Defixiones“).

Foto: Irina Colan

Tagged in: compenhaga, concert, cronica, danemarca, diamanda galas, Marmorkirken, review