Britanicii de la Bobbie Peru au poposit pentru cateva zile la Bucuresti, la invitatia casei de discuri Full Frontal Records, pentru doua activitati importante: inregistrarea unui E.P. pe vinil, ce va contine patru piese, si sustinerea unui concert in Hard Rock Cafe din Bucuresti.

Trupa s-a format in anul 2006 in orasul Manchester, o pepiniera care a dat lumii muzicale nume de succes ale rock-ului – Oasis, Joy Division, The Verve, Buzzcocks, New Order, Morrisey. Revenind la Bobbie Peru, numele trio-ului vine de la un personaj dintr-un film semnat de David Lynch. Trupa a lansat pana acum doua albume, “Social Suicide” si “Kill the Autopilot”, si se pregateste de lansarea unui E.P. pe vinil, inregistrat in studioul Next Dog din Bucuresti. Au cantat in deschiderea turneului european din 2008 al lui Black Frances, solistul The Pixies, in deschiderea celor de la The Fall si Spear of Destiny.
La Bucuresti au concertat pe 6 februarie, cand era zapada mai mare si mai apriga. Publicul a fost putin numeros, dar atent la spectacolul oferit pe scena de Bret Genovese (voce), Adam Buckeridge (tobe) si de cel mai nou membru al trupei, Ash (bass).
Daca nu stiti cum canta Bobbie Peru, puteti accesa pagina lor de MySpace - http://www.myspace.com/bobbieperu – sau site-ul oficial al trupei - http://www.bobbieperu.com/.
Tagged in: bert genovese, bobbie peru, bucuresti, concert, hard rock cafe









